istoria vestimentatiei in spatiul romanesc

Istoria vestimentației în spațiul românesc

Cărți studiate:

Despre autori:

Alexandru Alexianu,

Născut la 21 martie 1914 – decedat la 29 octombrie 1974. A fost un scriitor român.

Adrian-Silvan Ionescu 

Născut la 25 mai 1952, București, România.

Este un istoric și critic de artă român.

p. 183

Alecu Russo scria: Felul hainei modelează trupul și mintea și întipărește, din părinți în fii, tradițiile și obiceiurile.

În toată întinderea istoriei noastre, ca dealtfel în toate țările continentului, boierimea, deținătoare de bunuri, latifundii și aur, desfașoară un lux fără limite, îmbrăcând cele mai frumoase și mai scumpe costume, călătorind în cele mai elegante trăsuri, veselindu-se la cele mai bogate ospețe.

Avuțiile păstrate în cămările (Komora) stăpânitorilor acestei țări, reprezintă averi uriașe, garderobe împărătești, care prin bogăția și alesele lor podoabe, prin valoarea stofelor cusute în fir de aur, mărgăritare și pietre prețioase, constituiau tezaurul personal al domnului și al boierilor săi.

Vestiți negustori, genovezi sau florentini, ca Donato de Donati, aduceau mari cantități de stofe lombarde sau frâncești, în anul 1281, la târguri de pe malurile Dunării.

Este de la sine înțeles că hainele de postav florentin ori flamand, erau croite după rafinatul gust al Franței și Italiei și în țările române.

Ostași din Transilvania cu cămăși de zale și chivere de fier din sec. XIII-XIV

Cum era costumat un ostaș român din neamul Basarabilor între 1330-1380?

Iată-l cu pieptarul de sârmă, îmbrăcat cu cămașă lucrată în solzi de fier sau în armură metalică, ori cu țesătura subțire din zale care-i îmbracă torsul, neacoperind uneori în întregime și brațele și picioarele până sub genunchi.

Războinicul nostru poartă acum coiful cu panaș (pene colorate care împodobea altădată, în unele țări și astăzi, chipiul sau coiful militarilor, turbanul unor demnitari) și pantofii de fier cu vârful alungit, după moda polonă, cum le spuneau francezii.

Între anii 1350-1400, costumul de curte al voievozilor și boierilor țării din preavestitul neam al Basarabilor, purtau plete lungi, iar sub mantia lungă, lăsată pe spate, îmbracă și o rochie pe corp, o jupană, pe care o bănuim roșie, prevăzută cu mâneci strâmte și împodobită cu un guler larg, terminat cu ciucuri și revărsat pe umeri și piept, atât de des întâlnit la marii seniori din apusul continentului.

Există veacul eleganței europene și rafinamentul epocii și strălucirea ei somptuară se vor strecura, prin Bizanț sau prin trecătorile munților, și în cuprinsul voievodatelor noastre.

Încă din evului mediu, pe teritoriile românești, lumea feudală, de jupani și ostași și de proaspeți curteni începuse să cunoască ispita luxului și a podoabelor, voluptatea hainelor de mătase stropite cu flori de aur și a leagănelor trase de cai superbi, pasiune ce o va avea în tot lungul istoriei sale, luând către sfârșitul secolului XVIII, forme bolnăvicoiase, frenetice.

Încă de pe la 1540, episcopul Verancius, scriind despre noi, făcea constatarea că portul muntenilor, spre deosebire de cel al moldovenilor, împrumutase multe piese turcești, oamenii din Țara Românească, în baza noilor relații de vasalitate față de turci, renunțând la vechea lor haină tradițională.

Menținerea vreme de secole a portului oriental în țările noastre ni se revelează din cele mai vechi timpuri ca o strictă obligație politică de ceremonial pentru domnie și dregătorii boieri, pentru slujbași, curteni și casele lor.

Alături de voievod, putem vedea cum arăta și doamna țării, căreia i s-a păstrat chipul pe zidurile mai multor biserici.

Domnia sa îmbracă o haină scumpă, de înfățișare bizantină, iar pe cap are aceeași coroană înaltă ca a soțului ei, cu flori de crin. În urechi îi strălucesc cercei mari, rotunzi, precum și o cochetă și albă freză se înalță spre ceafă, căzând pe umeri. Avem aici și o scufie.

Secolul al XVIII-lea desăvârșește procesul de orientare a costumului nostru.

Și, paralel cu prefacerea veșmântului orășenesc, mica armată înjghebată pe timpul domniilor pământene, sub auspiciile unei mai vechi tradiții ostășești, își schimbă și ea treptat înfățișarea, împrumutând tot mai mult din garderoba militară a Țarigradului.

Din mulțimea hainelor țarigrădene ni s-a păstrat o singură imagine care înfățișează, într-un costum complet orientalizat, un bașbuluc-bașa de curte, îmbrăcat aidoma ca ofițerii superiori (usta) din Constantinopol.

Puține, foarte puține corpuri românești își vor mai păstra încă vechea lor înfățișare vestimentară și între aceste excepții pot fi socotiți, în primele două-trei decenii ale veacului al XVIII-lea, Ostașul român.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Câteva mii de persoane și o gardă de 150 de călăreți domnești, purtau la Iași, prin anul 1713, o uniformă verde. Aceștia fiind remarcați de către ofițerul suedez Erasm Henrich Scheneider de Weismantell.

Viteazul regiment de husari români era destul de bine echipat și avea îmbrăcămintea lui proprie, care nu era deloc sărăcăcioasă.

Alcătuit din munteni, moldoveni și ardeleni, uniforma lor se compunea dintr-o dulamă verde, o scurtă albă cu blană de miel, albă, cu ceaprazurile și țesăturile de fir, nădragi roșii, cingătoare de piele neagră încrucișată pe piept și căciulă ungurească.

În plină epocă fanariotă, de exemplu, peste cămașa de in sau borangic, jupânesele sau cucoanele purtau un ilic. Picioarele intrau în șalvari. Pe deasupra se punea rochia de taftă sau de catifea și apoi antereul cel lung, cu mâneci, încheiat în copci în față, și la bărbați strâns la mijloc într-un șal de lână fină sau de mătase, brodat. Mai târziu hainele erau făcute dintr-un material scump, numit:TACLITUL.

În epoca modernă, după anii 1812, boierii români purtau niște calpace turcești baloniforme, uneori, fiind luate în derâdere chiar de către cei care le purtau.

Nicolae Suțu povestea o farsă pe care a jucat-o, împreună cu amicii săi, unui văr de al lui, pe nume Dumitraki, prin anii 1812-1813.

Într-o zi, unii dintre tinerii ghiduși se hotărâ să-i ascundă calpacul lui Dumitraki sub cuvertură, în speranța că acesta îl va turti, încercând să se urce în pat. E, lucrurile sau întâmplat altfel. Dumitraki intră în odaie pentru a se culca, după ce se dezbracă și zăvorâ ușa, el stinse lumina și voi să se urce în pat, dar abia atinse cu vârful picioarelor învelișul păros al calpacului că, închipuindu-și că are de a face cu o vietate, mai mult sau mai puțin sălbatică, el sări ca ars și aruncă toată cuvertura în jurul animalului, pentru al prinde acolo și al împiedica să se mai miște. Apoi, începu să-i care la lovituri cu amândouă mâini pentru al ucide, dar pielea întinsă revenea la loc, după fiecare lovitură. Loviturile se îndoiră dar animalul avea viață multă în el.

Obosit de această luptă infructuoasă el începu să strige după ajutor:

Un animal în patul meu!

Ei și! (Răspundeau prietenii lui din odaia de alături)

Nu mă descurc singur. Spargeți ușa și grăbițivă să mă ajutați!

Ușa fu spartă și se aprinsese lumânarea și când colo, într-un colț se descoperi calpacul desfigurat.

Prin anul 1824, un adolescent cu vocație literară, Costache Negruț, compunea versuri despre defăimarea calpacului baloniform, spunând că este rotund și păros ca o dihanie, un adevărat blestem pentru oamenii Principatelor Române.

La 17 februarie 1796, Stanciu Șușăscu scria Casei Hagi Pop din Sibiu să-i trimită, pentru jupâneasa lui, un ceasornic NAIMOD , un ceasornic bun de purtat în sân. La Sibiu se găseau ceasornice bune englezești.

La mijlocul veacului al XIX-lea vestimentaţia civilă din Principatele Române are, la fel ca în restul Europei, două mari surse de inspiraţie: cea feminină Parisul, cea masculină Londra.

Supremaţia pe care o deţinuse Franţa în primul sfert de secol scăzuse odată cu impunerea sobrietăţii cromatice şi formale a tipului de dandy englez ce, încet încet, a fost adoptată de toţi bărbaţii.

Încă de pe la 1835-40 fusta luase amploare şi era susţinută de multe jupoane suprapuse.

Cu toate că acestea erau confecţionate din materiale subţiri, dar apretate pentru a putea menţine forma fustei totuşi, din cauza numărului mare - uneori ajungând până la 1 0-12 - erau greoaie şi împiedicau mersul.

Unul din materialele folosite pentru jupoane era organdiul din bumbac sau in, care era cunoscut şi sub numele de iorgantin.

După 1860 secţiunea fustei se modifică din circulară în oblongă volumul orientându-se spre spate şi terminându-se cu o trenă maiestuoasă. Într-o asemenea rochie i-a pozat Elena Cuza, în 1 863, lui Carol Szathmari, pentru portretul oficial.

Doamna ţării îmbrăcase o fastuoasă toaletă albă, de ceremonie, mult decoltată, lăsând umerii şi braţele dezvelite. Corsajul era acoperit de o bertă din dantele fi nă. Mari inserţii de dantelă erau şi pe poale iar, din loc în loc, mari funde din mătase de culoare mai închisă prindeau smocuri de pene de struţ.

Din 1865 rochiile încep să se scurteze şi pentru a uşura mersul, nu coboară mai jos de gleznă. Acestea erau, însă, rochii de plimbare, de vilegiatură sau de băi, căci acelea de seară continuă să fie lungi.

Cu un an înainte fusese adoptat decolteul pătrat în locul celui triunghiular. De asemenea, apăruseră centurile de tafta, cu capete foarte lungi care atârnau la spate după ce se înnodau.

În intervalul 1870 - 1880, dimensiunea pălăriilor este redusă, însă variază foarte mult unghiul de aşezare pe cap, fie pe spate, aproape de ceafă (1870 - 1872), fie pe frunte (1875 - 1876), fie orizontal, cocoţată deasupra coafurii înalte (1877 - 1 880).

Drept garnituri erau folosite pene de struţ, profuzie de flori artificiale prinse în ghirlande printre care se amestecau păsărele împăiate, cu penaj strălucitor, voaluri, funde şi panglici ale căror capete lungi atârnau pe spate, ajungând uneori până la talie.

Pe la 1889 - 1890 turnura dispare definitiv. Fusta cloş atârna liberă formând cute fireşti, fără intervenţia şi orientarea lor de croitor. În schimb mânecile cresc în volum.

O influenţă englezească în care erau asimilate elemente din vestimentaţia masculină este taiorul care se impune în ultimii ani ai veacului. Era compus dintr-o fustă lungă, cloş, o jachetă şi o bluză cu gulerul mulat pe gât.

Mânecile pierd din dimensiuni după 1897 reducându-se substanţial dar păstrând forma bufantă.

Apar gulere de inspiraţie istorică stil Directorat, Medicis, Henric II, şi cape din postav şi catifea, decorate cu şiruri de mărgele şi broderii, ton pe ton sau în nuanţe contrastante.

Prin 1870 apare sacoul, fără talie, scurt până la coapse, din material mai gros ori mai fin, uneori cu guler de catifea şi galon de mătase la marginea reverelor şi la manşete. Faţă de redingotă şi jachetă care nu aveau buzunare aparente, sacoul are buzunare cu clape mari.

Încălţămintea cea mai comodă era gheata cu bizeţuri (elastic) pe margini care se încălţa foarte uşor, prin tragere, sau închisă cu nasturi pe o latură.

La cel din urmă model, pentru a facilita încheierea era folosit un cârlig ce se introducea prin butonieră şi cu care era tras nasturele prin aceasta.

Uneori ghetele de acest fel aveau doar botul şi călcâiul din piele restul fiind din postav sau pânză (pentru vară), simulând ghetrele.

Pe la 1870 apar pantofii şi ghetele cu şireturi dar acest model nu va fi adoptată pe scară largă decât în ultimii ani ai secolului.

Spre anul 1910 intră în modă încălţămintea cu vârf ascuţit.

Cămaşa albă avea gulerul moale, mult înălţat pe obraz, până sub urechi, între 1830 - 1840. Pentru a nu incomoda prea mult, la ceafă era croit mai scund şi arcuit, pentru a permite mişcarea gâtului.

Spre 1860 gulerul scade în înălţime iar un deceniu mai târziu va apare gulerul detaşabil, scrobit, ce se va păstra în uz până în anii 50 ai secolului următor, iar pentru ţinuta de rigoare până în zilele noastre. Astfel, cămaşa era spălată separat de guler. Era indicat să se ia mai multe gulere pentru că acestea se uzau mai repede.

Cămăşile colorate nu apar decât prin 1895 şi doar pentru vară. Din acel an şi până la primul război mondial erau foarte căutate cămăşile cu o nuanţă deschisă, uneori în dungi subţiri, cu guler şi manşete albe, ce s-au păstrat şi în următoarele două decenii.

Prin anii1830 - 1840, bărbaţii obişnuiau să poarte în continuare multe bijuterii: în primul rând mai multe inele, unul dintre ele, pe arătător, apoi, de un capăt al lanţului gros, de aur, atârnau un breloc, un alt sigiliu şi cheiţa ceasului aflat la celălalt capăt, iar la gât şi pe piept străluceau diferite decoraţiuni.

Pentru plimbare în oraş bastonul era la fel de esenţial pentru un domn elegant ca şi pălăria şi mănuşile. Bastonul putea fi şi el obiect de lux şi de artă, făcut din lemn exotic (bambus, abanos, acaju), cu mânerul sculptat în fildeş, corn sau modelat şi gravat în argint ori aur.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

Acest slide conține elemente vizuale fără text selectabil.

PROF. HOTEA VASILICA